Raluca Florescu

Eu poate sunt ca marea. 

Uneori, obosită, mă lovesc melancolic de țărmuri. Alteori calmă și cu blândețe așez nisipul cald pe maluri. 

Rar, dar bine, mă izbesc cu putere de fiecare țărm.

Răvășesc nisipul, îl dau peste cap.

Sunt ca un foc de apă care ar vrea să rupă portul,

Vreau să iau bărcile pe sus, doar să arăt că nu au fost bine prinse.

Cu vârful degetelor vreau să ating lumea,

Dar uneori vreau să pun palma jos cu putere, cu nerv.

  —Am țipat prea mult la cer și nu m-a auzit nimeni.