Raluca Florescu

Pășesc cu tălpile goale printre vise uitate în mare.
Cu gândul străbat totul, lumina.
Din vale aud un zumzet, sunet.
Apoi îmi las capul pe spate.

Urechea-mi aude prin suflet șoaptele uitate.
Las mâna blând să atingă pământul.
Închid ochii, peste suflet pun vălul.
Gândurile mi se ascund în munte, aproape.

Privirea mi se-nalță spre cer, departe.
Mă văd pe mine.
Iar din piept îmi cresc flori cu semințe de sine,
Se lasă purtate de vânt, cu gânduri din mine.

Trag aerul rece în piept, cu miros de pâine caldă,
Cu gust dulceag, ca de lavandă.
Apoi înghit și gustul se schimbă în iarbă.

Deschid ochii, ridic vălul.
Cu mâna ating pieptul, pământul sub mine.
Cu ochii șterg și pun nori,
Din minte creez râuri de culori ca fiorii.