Raluca Florescu

În colțul de unde nu aude nimeni,

În colțul de unde nici eu nu aud ce vine.

Cu inima care bate, cu mintea care cere,

Cu timpul care tot trece,

Ca o săgeată care străpunge de neoprit prin vene.

Uitând durerea de ieri, trăind-o doar acum,

Sunt aici iar blocată în prezentul etern, flămând.

În colțul de unde secunda a trecut,

Am pierdut-o în gând…

În colțul de unde am fost și sunt aici și acum.

Pustiu rămâne după orice gând,

Pentru că totu-i trecător în acest „acum”.

Și vremea trece, vremea vine,

Dar nu doar aici, pe pământ…

Totul se mișcă, cu prea mult avânt.